Panourile fotovoltaice sau solare convertesc radiația solară în energie electrică de curent continuu pe care printr-un invertor o schimbă în curent alternativ spre a putea fi folosită. Pentru fiecare consumator realizăm o ofertă personalizată consumului său și ne ocupă de întregul proces de la ofertare la funcționarea completă a sistemului tău.
Compensarea cantitativă reprezintă diferența dintre cantitatea de energie consumată și cantitatea de energie produsă și livrată în rețea și este acordată până la data de 31 decembrie 2030 la solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unități de producere a energiei electrice cu o putere instalată de până în 200 kW.
Odată ce sistemul SOLERA X este pus în funcțiune și primește radiație solară, începe să producă SOLX – o monedă virtuală cu care se pot cumpăra produse și servicii din partea Partenerilor noștri Business prezenți în toate zonele țării și în mai toate domeniile. Acest avantaj este oferit doar de către noi și doar pentru clienții din comunitatea acestui proiect!
Echipa noastră deține birouri locale în toate zonele țării și te putem ajuta cu o soluție personalizată, toată documentația pentru a obține avizele necesare instalării și a statutului de prosumator, precum și întregul proces de instalare astfel încât să poți produce energie chiar la tine acasă. Pentru a rezerva o propunere completă, contactează-ne
Fiind vorba despre o adevărată REFORMĂ în domeniul ENERGIEI, considerăm că peste 50% dintre consumatorii ce locuiesc la casă vor achiziționa un sistem fotovoltaic printre care rudele și prietenii tăi. Îți oferim posibilitatea de a deveni un reprezentant local pentru proiectul nostru având un câștig motivant din toate recomandările tale !
Consumatori de energie electrică, care își desfășoară activitatea în spațiul propriu, produc energie electrică din surse verzi pentru consum propriu, cu o putere instalată de cel mult 200 kW, neavând ca activitate principală comercializarea de energie și consumă sau pot vinde energie electrică din surse regenerabile, produsă de propriile instalații prin rețeaua de distribuție.
Prețul de vânzare al energiei electrice produse de sistemul tău de panouri fotovoltaice se calculează în funcție de prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare (PZU) din anul anterior. Acest preț este unic și universal valabil pentru toți furnizorii de energie din piață. Poți găsi mai multe informații despre evoluția prețurilor pe site-ul
Proiectul Solera X are ca scop crearea celei mai mari francize pentru vânzarea produselor necesare producției energiei în regim casnic și industrial motiv pentru care orice persoană care dorește să beneficieze de un venit suplimentar poate să ne contacteze direct sau prin francizorul local spre a primii o instruire adecvată și porni într-o activitate extrem de profitabilă!
În funcție de fiecare locație, echipa noastră recomandă o soluție optimă ce poate ajunge la un grad de eficiență de până la 40% reducere din factura de energie. Fiecare client poate decide mai departe tipul de sistem care i se potrivește și poate programa o consultanță completă urmată de montaj și punerea în funcțiune, toate efectuate de către partenerii noștri locali.
Alegerea unui sistem Hybrid presupune un set de panouri conectate la un invertor Hybrid care are capacitatea de a înmagazina în acumulatori energia nefolosită și de asemenea poate livra energie electrică în rețeaua națională pentru care prosumator este remunerat lunar conform condițiilor prevăzute în legislația actuală și a cantității livrate.
Cele mai productive sisteme fotovoltaice
avand invertoare Huawei si panouri Longi